Do what you like, like what you do.

marți, 21 octombrie 2014

Livada de nuci in anul 3 de la plantare

Primii nuci i-am plantat in primavara 2012. Din primii cca 200 de buc plantati atunci, au mai ramas pana azi aproximativ 100. Ceea ce nu-i de mirare, daca tinem cont ca 2012 a fost cel mai secetos an din ultimii 50 de ani.Apoi au mai fost 2 ture de plantari, si inlocuiri - toamna 2012  si toamna-iarna 2013. Asa ca pomii sunt oarecum amestecati.
Concluziile pe care le asteapta toata lumea: inca nu sunt nuci(fructe), de altfel nici nu era de asteptat, la soiul care a fost plantat primele nuci apar la 6-7 ani, adica anul 4-5 in livada(la cumparare au avut 2 ani).

Nuci anul 3, cei mai mari au 2,2-2,5 m inaltime
 



 
 
Din primavara 2012.

 
S-a cosit manual pe randurile de pomi, unde a fost arat, nu am putut intra cu tractorasul, intre randuri am cosit doar o zi cu tractorul(din lipsa de timp si/sau timp frumos), dar ce am observant iarba nu mai creste deloc mare unde s-a intrat cu toacatoarea vegetala. La primavara chemam un tractor cu disc greu sa discuiasca aratura veche, si apoi va fi totul tocat.
 
 
 
 
 
 
 
Din toamna 2012/2013. Nu se prea vede mare lucru, prea multa iarba anul asta(si asa arata dupa ce s-a cosit)
 

 
 
Avem si pomi rupti de caprioare(deja stiu ca mistretoii ii scot cu tot cu radacina, doar caprele ii rup)
.
 

 
Pagube inutile, nici macar nu ii mananca.
 
Anul asta am fost ocupati(si financiar) cu tractorasul si garajul, dar sper la anul macar sa incepem sa facem un gard.
 
Suntem chiar langa padure
 
 

 
 
 
Alte probleme, pe care nu le-am putut prevedea, avem o zona chiar partea cea mai de sus cca 3000-4000 mp unde nu merg pomii nicicum. Am facut plantari, replantari. Degeaba. Cred ca problema e aici sus ca pamantul fertil de la suprafata a fost spalat(inainte se ara numai de sus in jos, altfel era imposibil din moment ce asa erau parcelele oamenilor, lungi si inguste). Ce a ramas e un strat foarte subtire poate 10-20 cm pamant fertil, iar dedesupt argila lut, pamant galben, impermeabil aproape toatal pentru aer si apa. Foarte aiurea. Rezultatul:
 

 
 
Apa stationeaza la radacina nucului, pamant lutos, impermeabil.
 
Ce incercam in zona asta, scoatem folia de la radacina, care in acest caz mai mult dauneaza, scopul ei este sa retina apa la radacina pomilor, dar cand e prea multa apa ei se sufoca si mor. Apoi sapam, adaugam fan cosit(care mai absoarbe apa) dupa care pamant cu cat mai putin continut de lut gasim in apropiere, gunoi de grajd, iar pamant si la suprafata vom pune 1/2 kg de var/pom. Rolul varului e de a mai alcaliniza solul care are ph -ul mediu acid 5,7, si se spune ca imbunatateste structura solului lutos , lasandu-l mai usor de lucrat si speram noi mai permeabil pentru apa si aer.
Dupa ce principiu functioneaza varul? Teoretic, pentru ca  inca nu am incercat. Pamantul lutos e compus din particule foarte fine care stau strans lipite una de alta, lasand foarte putin aer/apa sa patrunda intre ele( spre deosebire de un sol nisipos care e format in mare parte din particule mai mari fiind foarte permeabil pt apa). Se stie ca oamenii la tara folosesc var pentru a-si limpezi fantanile. De fapt varul are efectul de a coagula particule fine de praf/mal in bucati mai mari, care se aseaza pe fundul fantanii, astfel apa ramane limpede. In cazul solului lutos varul ar trebui sa functioneze la fel, sa coaguleze particulele foarte fine de lut in particule mai mari, facandu-l mai permeabil pentru apa.
 
Concluzii, mai sunt multe de facut, dar important e ca toata suprafata de teren cu acte e plantata, mai avem de facut niste inlocuiri pomi rupti gard etc, dar totusi lucrurile se misca in directia buna.
 
 
 
 
 
 
 




sâmbătă, 18 octombrie 2014

10 reguli pentru a avea succes cu livada de nuci

Pentru ca sunt multe comentarii de genul ,,vreau sa ma apuc sa fac o livada de nuci, ce trebuie sa fac ca sa am success?", m-am gandit sa fac un articol cu cele mai importante reguli de urmat care va vor asigura garantat succesul.

1. Fa ce-ti place - asta nu numai pentru ca viata e prea scurta pentru a face lucruri care nu ne plac, ci si pentru ca daca faci ce-ti place cu adevarat, probabilitatea ca sa-ti iasa acel lucru e de aproape 100%.
De fapt, stiu ca e un cliseu, dar intreaba-te, daca nu s-ar castiga nici un ban din asta, mi-ar place sa am o livada de nuci? Daca ar fi doar un hobby, m-as apuca de asta? Daca raspunsul la aceste intrebari e da, apuca-te negresit. Daca raspunsul e nu, mai bine gandeste-te sa faci altceva cu timpul si cu banii tai. De ce? Pentru ca negresit vei ,,da de greu", de mai multe ori sau cum se spune ,,daca nu ai probleme, inseamna ca nu ai o afacere". Daca iti place ce faci, vei gasi motivatia si resursele de a trece peste toate problemele si de a merge mai departe.



2. Informeaza-te . Daca nu cumva esti inginer agronom, ai nevoie de cat mai multe informatii inainte de a incepe. Ce teren e potrivit pentru nuci? Ce soiuri de nuci merg in zona mea? E mai bine sa plantez nuci altoiti sau selectionati? De unde pot sa cumpar nucii? Cat costa terenul? Cat costa lucrarile pentru infiintarea livezii? Cat costa intretinerea livezii pana la intrarea pe rod? Ce subventii pot sa iau? Ce proiecte cu fonduri europene pot sa fac? si orice alt fel de informatii care ti se par necesare, cu cat mai multe cu atat mai bine. Nu te astepta sa tii minte totul, fa-ti o agenda in care sa notezi tot ce afli. Reciteste ceea ce ai notat, vei vedea ca iti vin idei.

3.Fa-ti un plan. Orice afacere incepe cu un plan. Trebuie sa fii constient ca infiintarea unei livezi de nuc costa bani. Intereseaza-te cat costa fiecare etapa, si fa un deviz de cheltuieli. Pune in plus 10% pentru cheltuieli neprevazute. E bine sa incepi cu mai putin si apoi sa cresti, decat sa te trezesti pe parcurs ca ti s-au terminat banii si esti blocat. Inainte de a incepe scrie intr-o agenda tot ce ai de facut, cu cine vei face lucrarile, de unde iei pomii, cat costa orice.
,,Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ". Asteapta-te ca planul facut sa nu funtioneze perfect si fii pregatit sa faci ajustari pe parcurs. E mai bine sa ai un plan pe care sa-l modifici din cand in cand decat sa nu ai  un plan de la inceput.

4.Da inapoi comunitatii cat poti. Ai muncit singur, si ai reusit. E meritul tau 100%. Asa e oare? Poate ca vecinul te-a ajutat cu un sfat gratuit, poate altcineva te-a incurajat cand te gandeai sa renunti, poate altcineva ti-a imprumutat niste unelte. Nimeni nu reuseste singur. Asa ca e bine sa dai inapoi ce poti, cand poti. De exemplu, ia o batranica la autostop, in zona unde ai livada (fara sa-i ceri bani), impartaseste din experienta ta, ca nu te costa nimic,  umple cu pietris o gropa din drumul spre livada pe care-l folosesc si altii, angajeaza din oamenii locului cand ai nevoie de o mana de ajutor, si trateaza-i omeneste. Sunt multe alte lucruri care se pot face, trebuie sa fii doar atent sa nu ratezi nici o oportunitate de a face ceva pentru comunitatea unde ai livada.
Asta nu doar ca te va face sa te simti bine, dar iti vei face si o reputatie buna, de la inceput. Asta te va ajuta cam la fel cum o reputatie buna ajuta orice firma.

5. Orice ar fi, nu te ,,pune rau" cu vecinii. Cu totii avem simpatii si antipatii. Problema e ca mai ales la tara orice mica cearta are potentialul de a se transforma in dusmanie pe viata. Asta iti va creea tot felul de probleme la care nici macar nu te poti gandi acum (tractoristul nu vine sa-ti are pentru ca e var de-al 7-lea cu persoana cu care te-ai certat, oile trec mereu peste livada ta nou infiintata, vecinul a dat foc la resturile vegetale de pe un teren lipit de livada ta, si focul s-a extins si la tine, s.a) Asa ca, orice ar fi fereste-te de certuri cu vecinii, sau chiar de mici discutii ,,nevinovate,, in contradictoriu. Asta mai ales daca esti o persoana noua in sat, si nici nu locuiesti acolo.
Fiecare comunitate are rivalitati de-o viata. Nu lua partea nimanui, oricat de mult ti s-ar parea ca una din parti are dreptate. Daca esti neutru, vei fi lasat in pace, si exact asta e ceea ce vrei.

6. Daca ai reusit, continua, daca n-ai reusit, continua. Poate nu ai reusit din prima, poate pomii nu s-au prins sau animalele salbatice au mancat 80% din nuci. Dar cu siguranta ai invatat ceva din asta. Foloseste-ti experienta capatata ca sa faci lucrurile mai bine anul viitor.
,,Numai un nebun se asteapta ca facand acelasi lucru exact la fel, sa aiba rezultate diferite". Schimba ceea ce n-a mers. Solutii sunt la orice.

7. Gandeste pe termen lung .Livada de nuci da roade peste cca 6 ani de la plantare(asta daca ai facut totul bine, si nu trebuie sa replantezi de cateva ori). Trebuie sa fii constient de asta, livada de nuci este o investitie pe termen lung. Dar chiar daca nu ai roada in primii ani, asta nu inseamna ca nu poti castiga niste bani din investitia ta, astfel :

8. Atrage cat mai multi bani din subventii si proiecte europene. Avem norocul sa traim intr-o perioada in care putem beneficia de subventii si de fonduri europene pentru livada noastra. Asta nu a fost dintotdeauna asa, si poate nici nu va dura la nesfarsit. Profita la maxim de tot ce ai dreptul sa primesti, fie ca sunt subventii sau fonduri nerambursabile pentru investitii in livada.
Acesti bani te vor ajuta sa intretii livada pana la intrarea pe rod, ba chiar poate sa te si extinzi. Subventia pentru un ha de nuc bio, este de 399 eur/an, iar la aceasta se adauga subventia pe suprafata, cca 158 eur/ha. Exista si alte modalitati de a castiga bani pana intra livada pe rod, ex cultivarea terenului cu trifoi, grau, etc cam orice, mai ales daca ai deja utilaje.
Toate informatiile legate de subventii si proiecte se pot lua gratuit de la APIA si Directia Agricola.

9. Acopera-te de hartii. Pentru orice faci ai grija sa ai documentele necesare conform legii. Fie ca e vorba de acte pentru teren (proprietate sau arenda), acte pentru pomi, impozite platite la primarie, autorizatie de plantare, certificari bio, etc.
Aceste acte iti vor fi necesare mai tarziu negresit, fie pentru subventii, fie pentru proiecte, fie la un eventual control. Fa-le la timp, chiar daca te costa bani, pentru ca ulterior nu le vei mai putea face. Fa-ti o mapa unde sa tii toate documentele legate de livada, si ia-o cu tine de cate ori mergi la institutiile statului cu treburi legate de livada. Asa vei putea prezenta pe loc orice hartie ii trece prin cap functionarului respectiv sa iti ceara.

10. Distreaza-te!  Cele mai bune rezultate le obtii daca te si distrezi in timp ce muncesti. Asta e valabil pentru orice fel de munca. Gandeste-te ce te face sa te simti bine legat de munca la livada ta, si fa acele lucruri. De exemplu, du-ti cu tine felul de mancare preferat, ia o pauza de 2 ore si dormi la amiaza daca asa iti cade bine(doar nu ai nici un sef care sa te verifice, si treaba oricum o vei face, ca doar pentru tine lucrezi), ia cu tine catelul, sau invita-ti noua prietena.
Vei vedea ca ai o motivare extraordinara de a munci la livada ta, mai ales cand incep sa se vada si rezultatele.

                                                                     Succese!