joi, 19 iulie 2012

Livada de nuci - inceputul


          Iata etapele pe care le-am parcurs ca sa transformam un teren nelucrat de 7-20 de ani(depinde 
         despre care parcela vorbim), intr-o livada de nuci.
  • Pregatirea terenului -defrisat manual cu motocoasa sau, unde nu s-a putut, cu miniexcavator. Apoi am vrut sa fac o scarificare sau desfundare teren. Problema-i ca Varnita e intr-o zona de deal, cam izolata(6 km drum forestier prin padure din satul Dorgos, jud Arad).Asa ca, din 2 firme cu care am vorbit, niciuna nu a venit sa faca lucrarea.

  • Pichetare -in 2012 luna martie, 2,37 ha pentru inceput.Am vrut sa fac un fel de test mai intai, perioada de plantare optima fiind toamna, dar pentru testare efectiv, sa vad daca se prind pomii, daca nu mi-i mananca porcii mistreti, caprioarele, alte animale cu doua picioare..., pe o suprafata mai mica. Pichetarea am facut-o simplu, folosind 2 tarusi, o sfoara cu noduri din 8 in 8 m(distanta de plantare a fost 10/8m), si o ruleta.Nu am folosit tarusi, ci am facut cate un semn cu harletul, terenul fiind acoperit cu iarba ramasa din toamna anului trecut.Am pornit dintr-un colt, si am inceput paralel cu 2 laturi ale terenului, forma lui fiind un fel de trapez.Au iesit 237 de gauri, si a durat 8 ore, lucrand 2 oameni.
  • Sapat gropi.Deoarece nu am reusit sa desfund terenul sau scarific, am hotarat sa fac gropile cat mai mari, pana la urma au iesit 80cm adancime, si 100/60 cm lungime respectiv latime.Am avut de ales intre 3 variante de sapat gropi- varianta ideala, manual am exclus-o din start avand 113 matri cubi de sapat, si negasind oameni dornici de asa ceva, varianta 2 ar fi fost cu tractor cu burghiu special pentru gropi, dar am renuntat si la asta din motivele - dimensiune gropa mica, 30 cm diametru, si in plus terenul fiind lutos, sfredelul tractorului ar fi facut un fel de ghiveci cu peretii netezi si tari, din care pomisorul plantat cu greu si-ar fi extins radacinile(acest lucru l-am aflat si de la profesorul din Timisoara, si de la fostul director de livezi din Lipova).Varianta care a ramas, si pe care am ales-o, a fost cu excavator cu cupa, am ales o cupa de 45 cm, care a facut gropile cam de 55-60 cm latime.
          Sapatul a durat 13 ore, cost 100 lei/ ora, plus 400 lei transport utilaj pana la livada in devenire...
          In plus am sapat o groapa de 2m/1,2m, adancime 1,5m, in care sa se adune apa pe care sa o
          folosim ulterior la udat, si un sant de 5 m lungime, 50 cm adancime, unde sa depozitam puietii
          cumparati, pana la plantare.Santul l-am facut la umbra.

  • Umplere partiala a gropilor cu pamantul care a fost la suprafata.Pamantul excavat din gropi a fost vizibil diferit, primii 30 de centimetri fiind brun inchis spre negru, iar apoi galben-maroniu.Am bagat la fundul gropii pe cat posibil stratul mai fertil de la suprafata. In etapa asta ar fi trebuit amestecat si gunoiul de grajd, dar n-am stiut si l-am pus la plantare.Pamantul excavat trebuie pus, prima cupa excavata in dreapta gropii, si a doua in stanga, ca sa nu se amestece pamantul de la suprafata cu cel din adancime.Umplerea a durat o zi, 2 oameni cu sape.

  • Plantare pomi.A durat 2 zile, 2 echipe de cate 2 persoane, si un tractoras cu remorca  cu bidon pentru apa.Dimineata a venit un miniexcavator, a incarcat gunoiul de grajd in tractoras, si 2 oameni au imprastiat cate o galeata de mranita(gunoi de gajd cu vechime mai mare de 3 ani), la fiecare groapa, operatiune care a durat aproximativ o ora.Apoi ecavatorul a adus pamant fertil, de la suprafata, de pe o parcela de a mea ce fusese arata cu un an inainte, si l-a imprastiat la fiecare groapa.Miniexcavatorul a lucrat cam 4 ore. Cost 75 lei/ora.
          Am facut mocirla pentru puietii de nuc(soiul Sibisel 44), din 1/3 balegar proaspat de vaca
          1/3 pamant galben, si 1/3 apa.Un bidon de 50 litri ajunge pentru 100 de pomi.Am amestecat
          pamantul maruntit din gropi cu galeata de mranita adaugata dimineata, apoi, o peroana tinea
          pomisorul vertical in groapa, aliniat pe cat posibil cu cei deja plantati, si la o inaltime
          potrivita astfel incat nivelul pamantului dupa acoperire sa fie egal cu nivelul la care a fost
          ingropat pomisorul in pepiniera(avea o urma mai inchisa la culoare acolo unde a stat in
          pamant), iar coechipierul lui tragea pamantul adus cu excavatorul, in gropa, pana la
          umplere.Apoi urma scuturarea pomisorului pentru a patrunde cat mai bine pamantul intre
          radacini, si tasarea cu picioarele, de la interior spre exteriorul gropii.Din pamantul ramas, se
          facea un   gardulet pe marginea gropii, un fel ce copca unde sa se adune apa. Am udat fiecare
          pom cu o galeata de apa.Puietii i-am scos din sant cate 10, si apoi cineva a taiat 1-2 cm din
          radacinile principale,operatiune numita fasonare...Rezultate mai bune la prindere au avut pomii
           care au stat in groapa cu apa  1-2 ore inainte de a fi plantati.
  • Am baut sampania! Glumesc, am fost cu totii prea obositi pentru asa ceva. Posibil totusi la toamna, cand sper sa continui cu plantarea pe terenul ramas...

222 de comentarii:

  1. Bună, sunt Costy din Botoșani și astăzi am găsit blogul tău, întrucât caut toate informațiile necesare pentru înființarea unei livezi de nuci la bunicii mei, unde dețin 1 ha teren arabil și locuință.
    Sunt foarte încântat de toate informațiile puse la dispoziție deoarece intenționez să efectuez plantarea puieților în toamna anului 2013.
    Te rog ca pe viitor să continui cu descrierea tuturor operațiunilor efectuate, fiindcă îmi sunt de mare ajutor și mai ales cu costurile de înființare și apoi de întreținere anuală.
    Mulțumesc anticipat și adaugă multe foto!

    RăspundețiȘtergere
  2. Tot Costy sunt...spune-mi dacă ai solicitat autorizație pentru înființarea livezii de nuci, conform Legii nr. 348/2003, republicata în 2008,Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 300 din 17/04/2008 și cum ai procedat. Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceau Costy,

      am autorizatie, mi-a facut cineva proiectul pentru autorizare, si l-am depus apoi la directia agricola.
      cineva-ul cu proiectul e decanul de la facultatea de pomicultura din timisoara,mi-a dat factura si tot ce trebuie.
      succese!

      Ștergere
    2. Mulțumesc pentru amabilitate și succes în continuare!

      Ștergere
  3. Mai spune-mi cât ai plătit pentru proiect și autorizația pentru înființarea livezii?

    RăspundețiȘtergere
  4. Poti sa imi spui te rog ce tip de nuc ai plantat? Merci

    RăspundețiȘtergere
  5. sant altoiti sau din nuca?cat costa? multumesc

    RăspundețiȘtergere
  6. Sunt din nuca, pretul anul asta a fost intre 10 lei si 17 lei ,in functie de categorie.

    RăspundețiȘtergere
  7. si eu am 2 hectare din nuca si 2hectare jumate altoit soi milotai 10, si deaia v-am intrebat mai inainte daca este sibisle44 altoit, pentru ca in toamna 2013 mai vreau sa plantez 1,5 ha cu sibisel 44 altoit dar nu gasesc nicaeri si atunci o sa plantez aproape sigur alsoszentivany 117 .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Milotai 10 este tot un soi selectionat(nealtoit)
      http://www.4garden.ro/material-saditor/pomi-fructiferi/nuc/nuc-milotai-10_P461

      Ștergere
  8. Salutari. Pentru Anonim, anuntul din 17.12.2012, 02:26. Unde, in ce zona si localitate ai plantat soiul de nuc milotai 10, si pe ce suprafata. de mult ii ai plantati? Salutari.

    RăspundețiȘtergere
  9. bihor , de 2 ani este plantatia, este puiet altoit cumparat de la pepiniera din ungaria, este soi f pretentios dar cu nuci de calitate inalta si este productiv,doamna ana maria milotai 10 este soiul de baza de nuc din ungaria , al meu este altoit, cea ce ati scris dumneavoastra acolo nu are legatura cu nucii mei, eu de la ciumbrud plant (furnizorii de puietii pt 4 garden )colaborez in sesul ca am si plantatii de pruni iar ei imi furnizeaza puietii de prun la un pret f bun si calitate inalta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua, am putea cumva lua legatura? as avea cateva intrebari daca sunteti liber, si dispus sa ma ajutati. multumesc anticipat.

      Ștergere
  10. poate in Ungaria sunt alt fel de Milotai 10. In Romania am vazut la mai multi in oferta Milotai 10, toti selectionati. Inculsiv la Dedeman au avut Milotai 10 selectionati la 40 de lei buc.
    daca puteti sa-mi suneti cam care a fost coeficientul de prindere la nuci si perioada de plantare(primavara sau toamna)?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. domana draga milotai 10 este soi de baza,obtinut prin altoire, ca orice soi de nuca, nuci selectionati se obtin cand se pune nuca in pamint si creste nucl din nuca caz in care nu pastreaza in totalitate carateristicile , marime , forma, rezistenta la boli, timp de inflorire, etc,mentionez ca pretul de 40 de lei pentru un nuc selectionat adica din nuca este un pret enorm si nici macar nu ai siguranata ca va iesi nuci de calitate. daca aveti ceva sa ma intrebati va raspund cu placere dar nu ma contraziceti pentru ca am cheltuit o groaza de timp si bani cu studiul si cultivarea nucului.

      Ștergere
    2. as vrea sa stiu care a fost coeficientul de prindere la plantarea e care ati facut-o.noi am plantat in primavara, si s-au prins cam 50%. la plantarea de toamna am inteles ca coeficientul de prindere e mult mai mare.

      Ștergere
    3. poi depinde de an, in 2010 primavara am pus primul hectar (nuc selectionat) din 115 bucati s-au uscat vreo 7 dar care au fost plantati chiar la baza pantei o zona aprope de ses, altfel procentajul era de 100%datorita faptului ca anul 2010 a fost multe precipitatii,puietul altoi plantat in primavara 2011 am avut pierderi mai mari si datorita faptului ca nu i-am putut uda cand trebuie oricum procentajul la altoit a fost in jur de 85%, daca aveti posibilitatea sa-i udati macar la 10 zile odata cand este seceta nu ar trebui sa fie o problema nici plnatarea de primavara, oricum plantarile de tomna sant mai bune daca nu aveti posibilitatea sa-i udati.

      Ștergere
    4. ok multumesc pentru raspuns.de fapt si la Varnita s-au prins in proportie de 100%, doar ca unii s-au dezvoltat mai slab, au crescut doar vreo 10 cm, pe cand altii au crescut 40-60 cm, iar acestia mai mici s-au uscat toti incepand cu luna iunie-iulie, cand dupa o ploaie am intarziat sa-i stropim cu zeama bordeleza(cam o saptamana).cei mai slab dezvoltati s-au imbolnavit de mana, s-au inegrit frunzele si apoi si tulpina si s-au uscat desi i-am udat de 2 ori, si am montat si plasa semipermeabila la radacina pentru mentinerea umezelii.
      4 bucati s-au furat, vreo 20-30 au fost mancati de animale, oi, capre ,porci.in total s-au uscat vreo 100 de nuci din 238 , dar i-am replantat in toamna asta..speram sa avem mai mult noroc inclusiv cu ploile in 2013

      Ștergere
  11. Buna ziua
    Va multumesc pentru darnicia informatiilor oferite si va doresc succes mult in continuare. F.Miclea Beliu. Arad

    RăspundețiȘtergere
  12. Sibisel 44 este recomandat pentru zona dumneavoastra sau se poate planta pe toata suprafata Romaniei ? Eu ma gandeam sa incep o astfel de afacere intr-o zona de campie, campia Baragan de exemplu

    RăspundețiȘtergere
  13. Zona noastra e favorabila pomiculturii, in general.Si fiind un platou cu expunere sudica, e ok pentru nuc, care are nevoie de multa lumina.Solul e la limita, in sensul ca nu e clasa 1, dar nucul se spune ca nu ar fi foarte pretentios in legatura cu solul.
    nu stiu nimic in legatura cu zona dumneavostra, nici daca nucul merge la campie. Cand am ales zona, m-am orientat dupa copaci, chiar langa e o padure de stejar,ciresii salbatici si perii salbatici cresc in mod spontan , si au dimensiuni impresionante.de asemenea, am vazut nuci crescuti spontan din nuci scapate de pasari.Cel mai bine ar fi sa va orientati dupa ce creste in zona, atat vazand cu ochii(sunt nuci? daca da ce dimensiuni au, micuti sau gigantici), si sa vorbiti cu oamenii locului, care stiu foarte bine ce ,,merge,, in zona.In al treilea rand, puteti merge si la Directia Agricola, care au pentru toata tara o harta a zonelor de favorabilitate pentru o cultura sau alta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare din arad am plantat Sibisel 44 di pepiniera Dabuleni ia primavara 2010 puiet de 2 si 3 ani..bune si frumoase toate,pomii sa-u prins 99.9% dar....din spusele furnizorului trebuia sai tund,si iam tuns pomi de 2 metri frumosi .In toamna 2012 sa-u uscat toti dand de la radacina o alta ramura.Asa ca nuci mei de 5-6 ani sunt de 50 centimetri,este rezultatu ca iam tuns

      Ștergere


    2. decanul facultatii de pomicultura din Timisoara, mi-a spus ca nucul si ciresul nu trebuie tunsi, mugurul principal fiind foarte puternic, si pomul oricum ramifica lateral .

      ma gandesc ca s-ar putea sa aiba dreptate, mai ales ca sunt de parere ca natura stie mai bine ce si cum, si interventia umana ar fi bine sa fie cat mai mica.

      directorul de la st. de cercet. Geoagiu, a spus, sa ii tai la 1,2 m, si mi-a dat indicatii cum se formeaza coroana.si el ma gandesc ca s-ar putea sa aiba dreptate, avand 40 de ani experienta in nuci.

      o problema care mai ramane de studiat...

      Ștergere
    3. Nu iam tuns din inaltime,a spus sa le rup,tai muguri,crengute,tot sa las doar in varf 4 crengute daca ii vreau inalti si frumosi .La uscare acelor crengute poate(parte de sus a pomului a mai contribuit si seceta,vantulin camp deschis vara, Acum stiu (din experienta)sa nui mai tund.In toamna anul acesta mai plantez 1000 puiet pe 5 hectare.Primul hectar intai la m plantat doar dupa spusele producatorului ,dupa acea "am inceput sa studiez".
      Stiati ca soiul Sibisel 44 se polenizeaza?acum am aflat.
      Mar interesa cu cine ati facut analiza solului si daca imi puteti da un nr. de tel pentru Plantatia care doresc sa o infintez vreau sa fac analiza solului,sistem de irigare,imprejmuire terenului cu gard etc.

      Ștergere
    4. )))))zici ca stii din experienta sa nu-i mai tungi?atunci ai experienta vasta, 1000 de bucati la 5 hectare este enorm,nucii tai sant selectinonati si nu altoiti. nu au nevoie de polenizator.

      Ștergere
    5. SIBISEL, SOI ORIGINAR DIN ROMANIA
      •A fost selectionat de V. Cociu, N. Meza si E. Manughevici din populatiile de nuc de la Sibisel, judetul Hunedoara si omologat in 1975.
      •Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana piramidala,ramurile de schelet lungi, groase si formatiile de rod mixte.
      •Caracterul de inflorire este protandru. Infloreste relativ tarziu si necesita polenizatori.
      •Intra repede pe rod si produce la 6-7 ani dupa plantare.
      •Soi rezistent la ger si la bolile specifice nucului.
      •Fructele sunt mari, 13,5 g, forma ovoidala, usor ascutit la varf. Coaja este potrivit de groasa, sudura valvelor este buna, se sparge usor cu mana si are suprafata usor valurata, de culoare maro-galbuie. Orificiul peduncular este mic si bine inchis cu fibre
      •cu putine incretituri si adancituri. Miezul si se scoate intreg si usor, procentul de miez fiind de 49-50%.
      •Se recolteaza in decada a doua a lunii septembrie.
      •Principalele insusiri: precocitate, timpurietate, productivitate, fruct mare si cu fructificare si pe lastarii laterali.

      Ștergere
    6. prietene te invit sa socotesti cu mine daca 227 de pomi pusi pe 1,2 hectare la o distanta de 8/6 la care ma ajutat foarte mult terenul intrind 6 randuri fix tinand cont si de vecini 3m stanga si 3m dreapta tu spui ca nu....OK
      Legat de polenizare CITESTE MAI SUS ce am gasit pe un site "specializat "in soiuti de nuci....toti is destepti

      Ștergere
    7. )))))))))))))in primul rand nu sant prietenul tau, in al 2 lea rand tu ai semanat porumb , 8/6 merege bine la un fernor sau un soi de nuc cu fructificare laterala, nucii tai sant nuci din nuca si au vigoare mai mare , ar merge cam 10/10 dar chiar si mai mare distanta, cat despre soiuri exista 2 de sibisel ; precoce si 44, ce ai scris tu aici este sibisel precoce, dar nucii tai sant din nuca, nu sant sibisel, ce intelegi asa greu. chiar sant specialist in nuci dar tu esti foarte nepregatit si inca nu stii diferenta dintre nucul altoit si nucul selectionat. MAI INAVATA

      Ștergere
    8. e si o metoda de plantare la 6/8 m, dupa aprox 15 ani, se taie din 2 in 2 nucii, si raman la 12/8m.

      Ștergere
    9. nuci aia la 15 ani abia fac un kg de nuci....zimi si mie care este farmecul sa l ingrijesti 15 ani, daca-l ingrijesti , si cand incepe cu adevarat sa faca nuci pentru inca 50 de ani de acum incolo sa-l tai ,asta este o nebunie, se foloseste aceasta metoda uneori la nucii altoiti care intra mai repede pe rod. este ultima data cand mai intru aici.va urez succes

      Ștergere
    10. da, corect, in Franta am citit ca se foloseste metoda,unde probabil si terenul e mai scump, si se folosesc soiuri de nuc altoiti..m-am gandit ca fiecare isi face socotelile lui inainte de a planta,la mine sunt la 8/10 distanta, randurile orientate N-S(cat de cat), cu aratura pe curba de nivel.am facut cum a indicat producatorul pomilor.altii, poate si=au facut alte socoteli, suntem aici pe site sa invatam, inclusiv din greseli.nu-i nevoie sa va suparati.

      Ștergere
  14. Pentru analiza solului, e un birou de Pedologie in cladire cu Directia Agricola.Nu mai am nr telefon.In ce sens soiul Sibisel 44 se polenizeaza?Stiam ca se polenizeaza intre ei, prin vant.Adica teoria era ca din 100 de puieti, 98% ies Sibisel 44 si 2% ,altceva, cei 2% fiind suficienti pentru polenizare.Mie asa mi s-a sus, cel putin.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nucul se taie ca orice pom, domnul deaconu are dreptate, dansul fiind unul din putinii specialisti in nuc din romania, nucii din nuca(selectionat)nu au nevoi de polenizatori deoarece aproximativ jumatate sant protandrii , jumate protogini,

      Ștergere
    2. buna ziua
      numele meu este luca george . am un teren de 12 ha in stefanesti arges.terenul face parte din fostele vii ale podgoriei stefanesti. am intentionat sa refac platatia de vita de vie pe programul de recomversie dar nu am reusit deoarece 6 ha sunt terese cu la time de 5 m.
      Intentionez sa l platez cu pomi si specia la care m am gindit este nucul.
      Cum am mai spus sunt 6ha de terase iar la baza este o terasa de 6ha. terenul are expozitie V-estica.face paret din platforma Cindesti avind soluri luturi grele

      Ștergere
  15. Buna Robert sunt din Arad in legatura cu autotizatia de plantare
    a fost greu de obtinut? si trebuie sa iti faci ceva societate,pfa,ii,if?
    Si legat de pregatirea solului tot asa pe un teren ne lucrat de ani buni trebuie arat tot? nu are momentan doar iarba si niste
    burieni ,lucru care se poate face si manual,motocoase..etc
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  16. Autorizatia de plantare a fost foarte simplu de obtinut, cred ca-i mai mult o formalitate.Cei de la Directia Agricola pot sadea mai multe detalii.(langa piata mica).
    Cel mai bine e arat, cat mai adanc posibil, mai ales dc nu a fost lucrat de mult.Dc vrei sa faci niste economii, ara doar fasii de 3-4 m latime, unde vin plantati pomii, intre randuri ramane iarba(arata si frumos asa).Gropile fa-le cat mai mari, pe cat posibil 1 mc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ceva material de documentat ati gasit,cartii,reviste,lucrari...etc.si daca da unde?

      Ștergere
  17. pe net, se gasesc multe informatii, si, cel putin la inceput nu strica sfatul cuiva care a mai lucrat in domeniu, preferabil zeci de ani..
    chiar nu stiu cesa va recomand , sunt multe lucrari sau persoane care sustin lucruri diferite, nuc selectionat - nuc altoit, livada eco- sau chimizata, mulci langa pomisori sau sapat,
    platare primavara -plantare tomna, se tund nucii-nu se tund livada intensiva- sau livada clasica etc
    dar informatii se gasesc din belsug, nu cred ca asta-i o problema

    RăspundețiȘtergere
  18. Buna Robert din Arad sunt.Cum este guvernul nostru....ieri mi a dat cineva,care stia ca urmeaza sa plantez nuci,o ordonanta care cica sa si publicat in monitor in care sctia pe langa altele;pentru livezile de peste 1.5 hectare pe rod(au socotit ei de la guv.)se pune un inpozit de 4700 lei pe an.DECI te ajuta la proiect,la micul fermier,la stupi,la vie etc.....sa iei bani europeni si te inpoziteaza in STIL romanesc...peste noapte.
    Sa te mai apuci de ceva oare?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da! Iti recomand sa te apuci si s ate gandesti ca daca sunteti 4 persoane in familie sa faci pentru fiecare cate 1,5 ha sau sa-ti faci o firma ce sa primeasca de la tine in comodat livada. Vinzi productia pe firma cu factura si platesti doar 3 % pe vinzi!....Succces!... Eu am facut contractul de comodat si mi-am deschis punct de lucru la o livada unde nu vreau sa platesc 35.000 lei pe an!!!!

      Ștergere
    2. pentru livezi, guvernul a stabilit norma de venit de 4709 lei /ha la care se va plati 16% impozit in suma de 753 lei


      Ștergere
  19. anonim 01 am 5 hectare de teren si mam gindit sa fac o plantatie de nuci,sfatuitima va rog daca se merita.va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  20. merita pentru ca
    - investitia initiala/ha e mai mica decat la o livada de pomi fructiferi
    - nucul e cel mai nepretentios pom
    - cel mai longeviv pom, in afara de castanii comestibili
    - nucile nu se strica daca nu pot fi vandute imediat dupa culegere
    - dupa plantare, puteti accesa fonduri europene, si veti beneficia de subventii.Dupa cca 6 ani daca i-ati ingrijit bine,incepeti sa aveti si productie de vanzare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poti sa detaliezi putin ce fel de masuri poti accesa pt absorbtie de fonduri dupa plantare?

      Ștergere
    2. 112, instalarea tanarului fermier

      Ștergere
  21. Aurel ma numesc.In toamna lui2011 am plantat 5ha cu nuci obtinuti din nuca selectionata de mine.Am semanat si plantat mereu asa ca acum am nuci(12)care produc.Sunt pasionat de pomicultura si am livada din "91.Din cele 5 ha 1,16 care au fost pe o locatie cu teren drept au rezistat secetei aproape toti si ceilalti care au fost in panta mare si expozitie sudica s-au uscat aproape toti.Ma intreb cum era daca cumparam frantuzesti??...
    Tierile si nu curatare se face la orice pom.Cu cat coroana se face mai aproape de sol nucul va intra mai repede pe rod.Se ma narea directa in sol si toamna este mai bine.Un nuc pe radacina proprie rezista cel mai bine la secetele ce sigur vor mai urma.Succes! Important este pt. omenire sa se planteze oricind si oricum si sa se opreasca taierile tampite...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ma puteti ajuta! tot asa au patit si pomi mei 2 ani au fost buni,iar anul trecut pomul de la jumatate sa uscat pur si simplu si a dat de jos de la radacina alte 2-3 ramuri pe langa trunchi.O are ce e de facut?sa i tai pe la jumatate?sa tai ramurile date de la radacina???

      Ștergere
  22. Buna ziua ...
    ?m si eu o intrebare: in general animalele salbatice mananca frunze si muguri de nuc? sunt interesat de a planta 2h de nuc si nu stiu si nici nu gasesc informati...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am plantat pe 2 hectare 250buc, neangradit, in iarna caprele salbatice mi,a mancat pe toti, a mai ramas 10cm de la sol, noroc ca a dat lujeri in primavara si cresc foarte greu, acum au al 3 an si au 80,100 cm. nici sa nu te apuci daca nui ingradesti

      Ștergere
  23. Nu cred ca mananca frunze sau muguri. Dar distrug pomi. Ii scot cu totul din radacina sau ii rup. Am si eu probleme cu asta. Mai nou am incercat sa punem spalieri din salcam, adica, un bat de salcam la un nuc. Asta exact in zona cea mai afectata de porci mistreti si/sau caprioare. Ma duc in we sa vad daca i-a protejat
    parul din salcam, si daca da o sa montam suporti la toti pomii.
    Va mai tin la curent..

    RăspundețiȘtergere
  24. Ok. Deocamdata ideea cu parii de salcam pare buna, nu am mai gasit nici un pom rupt.
    O ingradire e obligatorie, mai ales pentru cand va fi si recolta.
    In legatura cu plantarea celor 2 ha, se mai poate astepta pana in 2014 cand va intra programul de reconversie in pomicultura, similar cu ce a fost pentru vita de vie.

    RăspundețiȘtergere
  25. Programul de reconversie al plantatiilor pomicole, inseamna ca se vor primi bani pentru innoirea livezilor, replantare si plantari noi.
    Pentru vie, subventia a fost de 12000 euro/hectar, la pomi nu se stie cat si cum va fi. La vie au fost si niste conditii, terenul sa fie intr-o zona viticola, si soiurile de vie au fost impuse.

    RăspundețiȘtergere
  26. Care este diferenta?! plantezi puiet sau nuca selectionata direct in livada?

    RăspundețiȘtergere
  27. Poti sa faci si direct din nuca, dureaza mai mult pana la intrarea pe rod, nu ai cum sa obtii autorizatie de plantare, subventii ,proiecte europene.
    Din Legea pomiculturii nr 348 din 10 iulie 2003
    Art. 23. - (1) Cultura speciilor de nuc, migdal, castan comestibil, alun, denumite în continuare nucifere, este supusă şi următoarelor prevederi speciale:

    a) înfiinţarea plantaţiilor de nucifere se face cu material săditor selecţionat de către pepinierele autorizate. Pe terenurile supuse eroziunii se pot planta şi biotipuri locale provenite de la pepinierele silvice;
    b) tăierea unui nuc sau castan comestibil, indiferent de sistemul de cultură sau de forma de proprietate, se face pe baza autorizaţiei-model prevăzute în anexa nr. 3a) sau 3b) la prezenta lege, cu obligaţia plantării prealabile a 5 pomi tineri din soiurile recomandate şi autorizate;
    c) cererea pentru tăierea nucilor şi castanilor comestibili răzleţi, solicitată de persoane fizice sau juridice, se depune cu cel puţin 3 luni înaintea executării tăierii, iar aceasta se verifică şi se aprobă de direcţiile generale pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene şi, respectiv, a municipiului Bucureşti;
    d) în cazurile când se solicită defrişarea plantaţiilor de nuc şi castan comestibil în masiv, este obligatorie expertiza tehnică efectuată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură sau de staţiunea de cercetare şi dezvoltare pomicolă din zonă. Termenul de depunere a documentaţiei de defrişare este de cel puţin 6 luni înaintea datei propuse pentru defrişare;
    e) criteriile care stau la baza documentaţiei în vederea autorizării tăierii exemplarelor de nuc şi castan comestibil, precum şi defrişarea lor când sunt în masiv se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

    RăspundețiȘtergere
  28. foarte util! si eu vreau sa plantez nuci dar acum sunt la stadiul de cercetare!

    RăspundețiȘtergere
  29. Buna tuturor,

    Ma bucur de deschiderea acestui blog unde fiecare poate sa impartaseasca din expertianta sa.sunt din Oradea si am plantat si eu 50 de nuci in acest an pe un teren din vecinatatea orasului.pomisori sunt din saminta selectionata soiul Susita.Daca cineva a mai plantat acest soi si este mai avansat as dori mai multe informatii,dupa citi ani a intrat pomi pe rod, daca dupa plantare pomisori trebuie scurtati la 1-1.2m pentru a proteja radacina ?
    as dori deschiderea unui subiect in ceea ce priveste stropirile(tratamentele) ce urmeaza a fi aplicate.
    nu am studiat legea dar as dori sa stiu care sunt avantajele in ceea ce priveste deschiderea unui proiect in vederea autorizari. practic nuci i-am plantat in gradina si urmeaza la toamna sa mai plantez si alti daca totul mege bine.

    RăspundețiȘtergere
  30. Nuca de susita

    Pomul este de vigoare mijlocie, intra de timpuriu pe rod si este rezistent la ger si bolilespecifice. Perioada de inflorire este semitarzie, de tip protandru.

    Nuca este de forma ovoida,are greutate medie de 12 g, se extrage intreg cu randamentul 50,6% , de culoare alb-pai si calitate foarte buna. Principalele insusiri: este un soi productiv, rezistent la ger si la atacul bolilor specifice, cu miez de foarte buna calitate.

    RăspundețiȘtergere
  31. Poate ma puteti ajuta! tot asa au patit si pomi mei 2 ani au fost buni,iar anul trecut pomul de la jumatate sa uscat pur si simplu si a dat de jos de la radacina alte 2-3 ramuri pe langa trunchi.O are ce e de facut?sa i tai pe la jumatate?sa tai ramurile date de la radacina???

    RăspundețiȘtergere
  32. Daca s-a uscat partea de sus, s-ar putea sa fi inghetat, asta se vede cel mai bine primavara, partea inghetata se innegreste. Partea uscata se taie, oblic la 1-2 mm deasupra primului mugure sanatos.oblic, de la mugure in jos.din acel mugure va creste drept in sus un lastar. restul ramurilor ar trebui taiate.

    RăspundețiȘtergere
  33. Cum ai ajuns sa alegi nucul? Poti estima o suma cu cheltuiala/ha?

    RăspundețiȘtergere
  34. sumele cheltuite sunt explicate pe larg in postari daca aveti rabdare sa cititi. nu mai reiau aici. in plus, pot fi diferente destul de mari, cu manopera, cu costul pomilor(sunt nuci din import si cu 20 euro/buc).
    Nucul e cel mai rezistent pom fructifer, si cel mai longeviv. De-asta l-am ales. incerc sa obtin rezultate maxime, cu eforturi minime.

    RăspundețiȘtergere
  35. poate sa imi spuna cineva dupa cit timp intra nucul pe rod, cel din saminta selectionata. dar din experienta proprie nu din teorii.
    Multumesc,

    RăspundețiȘtergere
  36. Pot sa-ti spun ca am cumparat un nuc pe care scria nuca comuna, anul 3, si dupa 3 ani de la plantarea la strada, a facut 5 nuci.
    anul trecut, al 4-lea an de la plantare(adica anul 7, 4 plus 3 cat avea cand l-am cumparat), a facut o caciula de nuci(vreo 3-400 g).la soiurile selectionate, ar trebui sa fie mai bine, Geoagiu de exemplu se ocupa de nuci de mai bine de 30 de ani.ma gandesc ca au facut ceva in tot timpul asta...
    In orice caz, nucile care au mai ramas lipite de radacina puietilor de Sibisel 44 am vazut ca au fost cam cu 50% mai mari decat nuca obisnuita, ce am plantat eu la strada.

    RăspundețiȘtergere
  37. Salut. Care soi e mai bun? Nuc selectionat sai altoit?
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. salutare,

      nuc altoit. dar pretul este considerabil mai ridicat.depinde de posibilitatile fiecaruia.

      Ștergere
    2. Cum vad eu lucrurile(dupa 2 ani de lucru cu nucii)
      1 pom in gradina e cu totul altceva decat o livada pe mai multe hectare. nu se poate spune ca altoitul e mai bun in orice situatie, sau selectionatii sunt mai buni.
      de ce? depinde totul in primul rand de teren. de exemplu, eu nu am posibilitatea sa pazesc toata ziua nucii. prima intrebare cand a sosit lotul 1 de puieti, de la localnicii ce ma ajutau la plantat a fost :oau astia-s nuci din aia altoiti care fac nuci cat cana..? am spus nu , astia-s nuci normali, nealtoiti, nici un soi, de care ai si matale in fata casei(bine ei sunt totusi ceva mai de soi, dar na)
      drept urmare, in primul an s-au furat 4 nuci, iar anul asta nici unul. la nucii cu 80 de lei bucata, alta e povestea. daca nu esti langa ei fac picioare.

      apoi, daca ai un teren pe dealuri ca si mine, unde mai vin mistreti caprioare, oi, iarasi te doare sufletul sa vazi nuci de t euro rupti in doua sau scosi din radacina

      daca ai un teren cu pamant de clasa 1, ingradit, irigat, si langa casa, pui altoiti, ca intra pe rod mai repede, si dau productii mai mari/ha(ma gandesc ca depinde si cati nuci/ha plantezi). totusi, eu nu as alege francezi, ci tot soiuri ramanesti(de la st. de cercet. pomicola ramnicu valcea de ex), de ce?
      pentru ca am vazut livezi de nuc in Franta, sunt in special in sudul Frantei, unde clima e cu totul altfel decat la noi(mult mai mult soare), si solul e diferit, cu mult calcar rosu

      spor la investitii sa aveti

      Ștergere
    3. se poate sa imi oferiti un nr de contact de la institutul de cercetare valcea deoarece nu gasesc nicaieri.va multumesc

      Ștergere
  38. sunt livezi de nuci din Franta care sa aiba 5-6 ani,daca da stie cineva cum se comporta

    RăspundețiȘtergere
  39. poate ma puteti ajuta! detin un teren de 2 ha...solul este cu preponderenta nisipos...se pot cultiva nuci pe acest teren? si ce sanse de reusita vor avea sa se prinda si sa rodeasca?...va multumesc anticipat pentru raspunsuri!

    RăspundețiȘtergere
  40. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  41. buna ziua.doresc cateva detalii va rog.am un teren de 3000 de metri,se merita sa pun pe el 30 de nuci?de unde as putea sa cumpar pomii?sau ce soi s-ar merita?sau cati nuci intra in 3000 de metri de teren?multumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. productia de nuci care se poate realiza realist la hectar la livezile in sistem clasic(plantare 10/10 sau 8/10 m )este de 1500-1800 kg nuci; la 3000 mp ar fi 450-600 kg, asta cam la 8-10 ani de la plantare. la pretul din prezent de cca 10 lei kg nuci in coaja iti vor iesi aprox 1000-1400 euro/an incasari, din care mai scazi si cheltuielile ce le faci(nu foarte mari dar nici 0).cam asta ar fi rentabilitatea.

      Ștergere
  42. Imi plac la nebunie toate tipurile de nuci autohtone dar nucile americane de pecan le intrece pe toate!Nucul apartine familiei juglandaceae,ca aspect e asemanator cu nucul común,cu diferente ca frunzele sunt mai ascutite si talia arborelui mult mai mare(atinge peste 40 m inaltime)-numele stiintific e CARYA ILLINOINENSIS.Nuca seamana ca aspect cu o ghinda de stejar dar mai mare(poate atinge 4cm lungime si 2cm diametru),coaja e lucioasa si maronie cateodata cu puncte si dungi negre.Se sparge usor iar miezul iese intreg.Are un gust deosebit,dulceag,fin si parfumat iar pielita care-l inveleste e mai subtire si nu are retro-gust amarui ca in cazul nucilor noastre.In consecinta,m-am gandit sa aclimatizez acest nuc la noi in tara si deja am cativa puieti rasariti din nuci semanate.Trebuie avut in vedere ca aceste nuci in coaja costa in UE peste 8eur/kg.Daca cineva are experienta cu acest soi de nuci il rog sa intervina ! Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma intereseaza si pe mine. Cum fac rost de asemrnea nuci?

      Ștergere
  43. CE FEL DE SOL ESTE PRIELNIC SI CEL MAI BUN PLANTATILOR DE NUC???

    RăspundețiȘtergere
  44. Multumim pentru experienta impartasita. Vreau sa intreb daca ati incercat hibrizii noi de la Milotai (Milotai Kesei, Botermo, Intenziv) si daca aveti o experienta anume referitoare la aceste soiuri cu fructificare laterala. Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu am incercat acesti hibrizi.doar soiuri romanesti de la statiunea de cercet pomicola geoagiu(sibisel 44 , germisara)

      Ștergere
  45. am citit tot. multumesc tuturor pentru postari..sper sa reusesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o sa reusiti. un drum de 1000 de km incepe cu primul pas.ala e cel mai greu. restul vine de la sine.

      Ștergere
  46. Ati facut careva (dintre cei cu plantatie de nuc) analiza solului .Este sau nu obligatorie la proiect ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am facut doar ph-ul solului care a iesit cam la limita, dar nu a fost necesar la proiect

      Ștergere
  47. Cat va costat proiectul facut de domnul decan de la TM costa in functie de suprafata sau e un model stnadard?

    RăspundețiȘtergere
  48. A fost pe ha si daca tin bine minte 50 eur/ha. dar mai sunt si altii care fac, cei de la directia agricola pot fi intrebati

    RăspundețiȘtergere
  49. va rog mult sa imi spuneti cum se administreaza corect mranita in groapa in care se vor planta puietii de nuc...infiintez o plantatie de 3 ha in octombrie si sunt la inceput de drum....astept pareri referitoare la tot procesul de plantare va multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. la mine s-au facut mai intai gropile, apoi au fost umplute pe mai mullt de ju matate cu pamantul care a fost initial la suprafata, amestecat cu o galeata de gunoi bine fermentat. important e ca radacinile sa nu fie in contact cu gunoiul, cand se planteaza , pentru ca daca e urmatorul an secetos, pomii se vor ,,arde,,.daca ploua nu e problema, dar cum nu putem fi siguri, se pun macar 2 cm de pamant curat peste pamantul amaestecat cu gunoi, apoi se planteaza pomii.

      Ștergere
  50. am inteles, dar apa se pune numai la sfarsitul plantarii pomului sau se pune si in groapa, pana sa se astupe, si aproximativ in ce cantitate?

    RăspundețiȘtergere
  51. la plantare se pune apa la sfarsit , dupa ce se calca bine pamantul de langa pom

    RăspundețiȘtergere
  52. Buna seara!
    a. Doamna Anamaria, nu aveti o poza cu "batul de salcam" de langa nuc? Nu-mi dau seama cum ati procedat ...
    b. Acel proiect este obligatoriu ? Cine-l solicita?
    c. Avand un astfel de proiect, pot solicita subventie?

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  53. a.nu am poza cu batul de salcam acum,am taiat niste pari de salcam din niste salcami.ce ar mai putea functiona impotriva animalelor salbatice, si vreau sa incerc iarna asta,e gunoi de grajd proapat, pus la radacina nucilor. sper ca porcilor mistreti si caprioarelor sa nu le placa mirosul si asta sa-i tina departe de nuci.Am citit asta si intr-o carte(dar era vorba sa ungi pomii cu o pasta cu balega de vaca), si in plus, sunt 2 movile de gunoi grajd la livada, dar nici un animal nu s-a atins de ele
    b. proiectul pentru infiintare livada e obligatoriu pentru suprafete mai mari de 0.5 ha.e trecut si in legea pomiculturii.pana acum nu mi-a folosit la nimic dar stiu ca e unul din actele ce se cer la orice proiect cu fonduri europene, deci e bine sa il ai. in plus, autorizatia de infiintare a livezii, e ca un fel de autorizatie de constructie a casei, poti sa o faci si fara, dar e un risc.
    c.nu m-a intrebat nimeni de proiect cand am solicitat subventie. teoretic, la subventie declari ce ai, faneata, livada, porumb, oi etc, si ei vin sa verifice, sau fac poze din satelit

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!

      Puietii de la Geoagiu, se cumpara direct de acolo? Aveti niste date de contact ?

      Ștergere
    2. se pot cumpara, in principiu cu programare, dar puteti incerca si fara. tel 0254241583

      Ștergere
    3. Problema cu animalele o am si eu dar cu capriorul primavara .Eu am pus 4 leaturi si plasa rabitz in jurul nucilor; siasa am probleme...

      Ștergere
  54. pt. inceput salut si multumesc pt toate comentariile

    RăspundețiȘtergere
  55. da acum chiar sunt in dubiu sa fac sau sa nu fac proiectul pentru o suprafata de 3 ha pe care se va infiinta livada de nuci sau sa impart suprafata in doua pe care voi face 2 livezi diferite cu doi proprietari diferiti,bineinteles tot din familie si sa mergem impreuna doar la directia agricola sa cerem autorizatie vezi doamne fiecare pentru livada luii????dati-mi o idee va rog mult!!! mai ales ca am citit tot pe forum ca suprafata mai mare de 1,5 ha de livada se impoziteaza.....sa imi para raw pe viitor ca nu am facut proiect? ati si specificat ca atunci cand ati cerut subventie ati prezentat proiectul.....ne o fi oare folositor pe viitor???

    RăspundețiȘtergere
  56. scuze .....ca nu ati prezentat proiectul ! si subventia o putem obtine pentru ce perioada ...cat exista livada? cat primim la hectar ? mult succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. in jur de 200 eur/ha cred ca e subventia, pentru livezi conventionale.nu stiu exact pt ca eu inca nu iau subventie, ci doar un ,,ajutor,, pt perioada de conversie la agricultura ecologica. intrebati la apia mai sigur.ideea e buna cu suprafete sub 1,5 ha, impozitele vor fi cca 7 mil/ha.adica aproape cat toata subventia..

      Ștergere
  57. dar de pruni nati auzit? numai nuci numai nuci!

    RăspundețiȘtergere
  58. daca ai proiect si autorizatie de plantare scapi de impozitul de teren pana intra plantatia pe rod 5 sau 7 ani, dupa cum scrie in proiect. poti sa iei subventia de la apia pe Saps fara sa platesti insa impozitul pe venit agricol tot pana intra pe rod

    RăspundețiȘtergere
  59. Unde ati facut analiza de sol? ...daca se poate un cuntact ...Vreau sa plantez 2 h in primavara ,acum pregatesc terenul analiza , arat, gard .
    dupa cercetarea facuta de dumneavoastra si a celor ce au mai studiat ,care este cel mai bun soi de nuc (calitativ si valoric ) indiferent de pret

    RăspundețiȘtergere
  60. analiza de sol se poate face la directia agricola in Arad, la parter e un birou de pedologie. nu am nr de tel.
    cele mai bune soiuri dc nu conteaza pretul se pare ca sunt cele frantuzesti. nu stiu cat de bine merg la noi..

    RăspundețiȘtergere
  61. maxime felicitari ptr blog ...fiecare comentaruiu ff util...vreau sa incep pe 80 de arii(momentatan nu dispun de mai mult teren)...ce soiuri de altoi recomandati ptr campia mureseana si eventual adrese de achizitie...multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  62. Incerc sa aclimatizez nucile pecan . A mai incercat careva si cu ce rezultate ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat este diferenta la un proiect Bio fata de unu normal ?(la costuri).si sunt si alte costuri anuale....trimestriale???
      Pt. proiect a trebuit sa infintati o societate comerciala ? af ? ii?

      Ștergere
    2. Ar trebui sa mearga din moment ce cresc in America de nord. De fapt depinde in ce zona din America.

      Ștergere
  63. Nu e un proiect bio, ci certificare bio.se face un contract cu o firma de certificari, costurile sunt diferite de la firma la firma si in functie de suprafata. la mine costa cam 900-1000 lei/an

    RăspundețiȘtergere
  64. A pus creva din zona Arad nuci de soi francez?! sunt curios daca merg.

    RăspundețiȘtergere
  65. ati pus cca 600 de pomi pe 2.37h??????? soi sebisel??! in anul 2012 sau an citit si inteles gresit.........

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 5,15 ha au fost plantati in 2012. cca 2 ha in primavara, si restul in toamna.toamna am mai cumparat pomi si pentru inlocuirea celor ce s-au uscat in vara 2012, cand a fost seceta perfecta..
      anul asta incercam sa mai plantam 1,67 ha. si la anul restul pana la cca 8,5.si gata..:)

      Ștergere
    2. 110-120 de pomi intra la ha, la distanta de plantare 8/10 pe care am folosit-o

      Ștergere
  66. am si eu 70 de nuci la sebis arad si sunt din astia comuni da din 1994 de cand i-am plantat merg super.succes in continuare d-na anamaria suciu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca la anul implinesc 20 de ani.Trebuiesc udati:),dar nu cu apa

      Ștergere
    2. cam cate kg de nuci adunati de la 70 de nuci si la ce distante i-ati plantat? multumesc

      Ștergere
    3. Pai treaba sta cam asa:in anul2013 am adunat 40 de saci de 35 kg sacul din care am obtinut 600 kg miez de nuca.Am spart pe ele din 5 octombrie pana in 5 decembrie.Nu am pastrat la toti o distanta standard da cam in medie intre 7 ,10 metri dupa cum am avut spatiu.Sunt in doua gradini perfect izolate cu garduri de sarma si sarma ghimpata deci nu am probleme cu hotii.Frunzele le suflu cu atomizorul iar nucile de 20 de ani m-am tot gandit cum sa le culeg fara sa ma aplec.In sfarsit am gasit ideea merge foarte repede si nu costa mult deloc aproximativ 5 roni.Mezul il vand la timisoara en-gros cu 18 ron kg .Acuma in toamna am mai plantat 28 de bucati si sunt curios sa vad la primavara rezultatul.Nu am facut stropiri niciodata nici taieri pentru ca nu stiu sa fac.EU cred ca la noi in romania si mai ales in zona de deal din arad nu merita sa cumpar nuci selectionati mai ales ca sunt tanar si rabdare am!Mult succes !

      Ștergere
    4. metoda de adunat nuci fara sa te apleci e secreta cumva?
      adica stiu si eu una, se monteaza la tractor nu stiu acum exact cum o fasie de guma care vibreaza si scutura pomul, nucile cad pe jos unde in prealabil se intinde o prelata.

      Ștergere
    5. Daca nu deranjez as dori un nr. telefon întrucât am drum la Arad sapt. viitoare si as dori sa vad livada. Mentionez ca am si eu 3 ha in anul cinci la Bihor. Mersi

      Ștergere
    6. Las adresa email emi86bala@yahoo.com

      Ștergere
  67. Felicitarile mele d-na Suciu , in primavara lui 2012 si 2013 am vazut livada d-voastra , am fost cu stupii la salcam la Varnita , jos in poiana , am stat acolo o saptamana singur cuc si din plictiseala am cutreierat la picior toata zona ,
    In prezent detin si eu 130 de nuci pe 1 ha ,110 din nuca ,de aici din zona si 20 selectionati ,cumparati de la orastie si cred eu nucile procurate de la geoagiu (d-nu respectiv lucrase la statiunea de cercetare , iar fiul sau din neatentie mi-a spus ca deacolo provin) Difrerntele sunt mari in dezvoltare , cei selectionati in anul 3,adica anul acesta au crescut cu 1m iar ceilalti intradevar doar anul 2 de la plantare abea au crescut cu 15-20 cm . Stiu ca nucile selectionate se trateaza cu ceva si probabil de acea pomii cresc asa bine , dar cu ce? caci nimeni nu spune stie cineva ? eu am sunat si la statiunea de cercetare la geoagiu dar nu mi-au spus , ma preocupa pt ca mai am 2 ha de teren si as vrea sa produc eu puietii . Succes !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu n-am observat diferente de crestere intre nuc, nuca comuna(am unul cumparat de la o pepiniera), si nucii de la Varnitza.Mie mi s-a spus de la Geoagiu ca nucii vor creste in medie 50-60 cm/an si cam asa au crescut pana acum. sunt diferente intre zonele unde sunt plantati, chiar sus pe deal nu merg deloc bine, cel mai bine merg cei care sunt de la jumatatea pantei in jos.acolo au fost si unii care au crescut 1,2m dar nu multi.media e cam 50-60 cm/an pana acum, si la selectionati si si la cel ,,comun,, a fost tot cam asa. inca odata, la Varnitza sunt diferente intre zona unde sunt plantati.asta ar putea fi o cauza si la dvs. secretul cu nucile selectionate, nu-l stiu nici eu, acum 2 sapt am fost la Geoagiu dupa niste pomi, si am primit si o plasa de nuci pentru semanat, sa-mi fac cativa puieti pentru inlocuirea celor care nu se prind sau cine stie se imbolnavesc.asa ca daca am primit nucile am primit si indicatiile de plantare. problema e ca nu e nici un secret(inainte de semanare se tin nucile in apa de 70 de grade 3 zile. apoi se dau prin solutie fungicida(cu cupru ceva), si se planteaza direct in gradina la 7 cm adancime, 4-5 cm distanta , 90 cm distanta intre randuri).alt secret daca exista, mie nu mi l-au spus:)

      Ștergere
  68. Am vazut ca ati pus la fiecare puiet o folie neagra , cu ce ajuta ? Ingrasamant? cum le puneti , la cat timp?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. folia ajuta la mentinerea umezelii in sol, are acelasi rol ca si mulciul, doar ca n-am avut de unde paie sau altceva.ingrasamant am pus 10 kg la plantare(o galeata), si acum toamna sper sa reusim sa le punem 2 galeti la fiecare, ideal ar fi bagate sub folie, dar probabil vor fi peste si cu niste pamant deasupra. prin aprilie-mai, ingrasamant foliar, am observat ca chiar ii ajuta.nu-i o munca in plus, se poate amesteca cu zeama bordeleza.

      Ștergere
  69. Robert Arad....omul din greseli invata
    Dupa cum am scris acum cateva luni bune in urma pe acest blog/forum am plantat sebisel( in primavara2014 ar fi 3 ani) sau prins aproape toti DAR ACUM mai sunt vreo 8 pomi restul sau uscat si au dat de jos niste crengute parca ar fi altoiti.
    Unde am gresit...cam peste tot
    1 nu analiza de sol complecta (nu doar ph)
    2 nu irigatie (nu se face cu galeata)
    3 nu pregatirea solului cu complectarea ce avea lipsa solul
    4 nu afanarea solului pt un teren ne lucrat de 7 ani ...lucru care "sufoca" nucu
    5 nu taierea dupa plantare....
    6 nu analiza climatica a zonei exacte(primul si ultimul inghet,precipitatiile,etc..
    Asadar plantare de nuc nu e o joaca cum am crezut ..il plantezi si creste el
    un sfat mic ca s-a nu pierdeti plantatia si s-a platiti o consultanta ulterioara...incepeti cu consultanta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert Arad daca pomii tai au dat de jos nu sunt uscati s-ar putea sa se fi imbolnavit, si eu am patit asa cu unii pomi. daca le pui la radacina folie sau paie, Frunze , rumegus, chiar si cartoane, ii ajuti sa reziste mai mult la seceta.la cei care au dat lastari, le potilasa cate un lastar la fiecare, s-ar putea sa-si revina.am patit si la Varnitza, nu toti isi revin dar merita incercat

      Ștergere
  70. Buna ziua,am citit cu atentie comentarile dumneavoastra deoarece intentionez sa plantez si eu in toamna anului 2014 1,2 Ha de nuci.pamantul se afla in judetul Caras-Severin si este situat in mare parte in deal.
    As dori niste informati utile din partea dumneavoastra,credeti ca ar merge nucul in deal?si cum ar trebui sa ma orientez dupa soiul de puiet ce trebuie sa-l plantez si de unde poate fi achizitionat?va multumesc anticipat numai bine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cred ca merg la deal.si la noi e tot deal si merg ok pana acum.daca mai sunt nuci in zona, si sunt mari e ok.si daca sunt livezi de alti pomi e ok.
      puietul e dupa buget, mai ales ca nu toti se prind, sau ii mai rup animalele etc.sunt 4 statiuni de cercet specializate pe nuc la noi in tara, Geoagiu, Rm Valcea tg Jiu si Iasi. Plus nuci altoiti din Franta sau
      Ungaria.
      in plus, la deal ploua mai des decat la campie, se pot face ,, farfurioare ,, unde sa se colecteze apa din deal cand ploua, si nu bate vantul uscat vara sa-i usuce de tot dc e seceta si nu-i puteti uda.noi stam la campie, livada e pe deal si inconjurata de paduri. iarba la deal se pastreaza verde inca o luna dupa ce la campie e totul uscat

      Ștergere
  71. Am citit ca cel mai bine e sa puneti nucile in locul unde o sa fie nucul pt ca se prinde mult mai repede si nu se rupe radacina pivot

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil aveti dreptate ,mie o cunostinta mi-a spus ca la pajisti permanente se dau aprox 350 eur la ha iar la livada cu o suta si ceva mai putin , oricum asta era informativ

      Ștergere
  72. Va multumesc pt informatii d-na Suciu , mie cineva mi-a zis ca nucile se trateaza inainte de plantare si probabil ca este vorba de acel fugnicid , voi vedea oricum pt ca am deja 200 de nuci la inmuiat pe care urmeaza sa le plantez zilele urmatoare ,
    Intradevar si la mine tot nucii din partea de jos a pantei sunt cei cumparati si merg mai bine ,posibil din cauza solului , acum i-amsapat cu moto-cultorul si le voi da azot
    A utilizat cineva delcamag la pomi ? se vede vreo diferenta?

    RăspundețiȘtergere
  73. Aveti idee subventie se primeste?si daca trebe sa scot certificat de producator ceva si de unde?

    RăspundețiȘtergere
  74. Nu stiu daca este alta finantare decat ceva de la APIA daca treci terenul respectiv ca livada traditionala extensiva , mie personal mi-e scarba de ce se intampla , pentru livada se da aprox 250 euro la ha iar pentru pajisti permanente aprox 350 si aici daca e ,,la pachet" nu stiu ce inseamna asta dar stiu sigur ca 5 ani nu ai voie sa schimbi destinatia deci sa il cosesti si atat , poti avea pomi aiurea sa nu fie in linie si sub un anumit nr la ha , daca faci livada dai banii inapoi in loc sa te ajute sa infiintezi ceva mai bine sa importam eu asa o vad ,si mai bine ma lipsesc de banii lor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru livada este maxim 130 e /ha, unde se da 250? in romania sigur nu

      Ștergere
  75. Poate cineva sa ne spuna care este diferenta de productie intre un ha de nuci altoiti si un ha de nuci selectionati sau comuni cum or fi ei ? ma refer bineinteles la livezi pe productie nu la inceputuri ,nuci de peste 20-30 de ani

    RăspundețiȘtergere
  76. in Franta se utilizeaza un sistem intensiv de cultivare a nucului, sub forma de garduri(nuci plantati la 3 m). cu sistemul asta se obtine o productie de 3 to/ha dupa 5 ani de la plantare, si 5-6 t/ha in anii urmatori.
    la plantatiile de nuci selectionati, in sistem clasic 8/10, sau 10/12 m productia e de 1500-2000 to/ha din anul 15 de la plantare, primele recolte apar dupa 6 ani de la plantare ,cateva sute de kg/ha, apoi recolta creste cu cca 100 kg/ha asta-i situatia probabil ideala in ambele cazuri, din moment ce e scrisa intr-o carte:)-Vasile Cociu Nucul,alunul,migdalul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert Arad....la nucul "Francez" care se planteaza maxim 8x3.5 intra 310 pomi/h iar fructul se rupe (nu se lasa sa se dezvolte) in primi 4 ani .Intradevar in functie de soi la 310pomi/h in anul 7-8 se obtin in jur de 5 tone de nuca in coaja iar cei pusi 8x10 sau 10x10 adica cca100-120 pomi /h nu pot sub nici o forma sa produca cat ati sctis mai sus 1500-2000 to/h asta inseamna 1 pom=1,5 to de nuca

      Ștergere
    2. Scuze nucul francez minim 8x3.5...nu maxim

      Ștergere
    3. 1500-2000 kg/ha nu to. greseala mea.

      Ștergere
  77. buna seara ,as dori sa stiu daca in zona Fagaras se pot palnta nuci (ma refer la teren si la temperatura).
    daca stie cineva ce soiuri rezista mai bine la frig si daca soiul Lara ar merge acolo.
    Va multumes

    RăspundețiȘtergere
  78. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  79. Sunt interesat de o livada de nuc, insa terenul care il detin este in zona de deal, suprafete mici si ori cu prea multa apa, ori in salbaticie. Asa ca vreau sa pornesc de la inceput, prin achizitionarea unui teren cat mai potrivit pentru nuc, cu o suprafata compacta de cateva ha, sursa de apa etc. Ce credeti in principal ca trebuie sa urmaresc si in secundar? Si nu in ultimil rand, sa apelez la specialisti, sau sa fac pe autodidactul? E scump un studiu al unui specialist? Imi puteti recomanda pe cineva? Sunt din Oradea si as dori sa achizitionez terenul la o distanta de maxim 100km. Poate stie cineva referinte in aceasta zona. Felicitari pentru blog!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot eu intervin si completez.....solicit sfaturi tehnice, nu juridice privind achizitia terenului.

      Ștergere
    2. deja in bihor au iceput sa isi abandoneze afacerea asta minune,poate gasiti livada de vanzare cu totul

      Ștergere
    3. Eu am avut noroc ca m-a ajutat un prieten care e in domeniu sa aleg terenul.In sensul ca a venit cu mine prin judet sa vedem mai multe terenuri. Dar pana la urma alegerea a fost tot a mea, in sensul ca el nu mi-a recomandat Varnitza pt ca nu e drum de acces asfaltat.Dar oricum cineva care are cunostinte de pomicultura e bine sa va insoteasca.

      Ștergere
    4. Domnului din Oradea ma adresez, a reusit cumva sa infiinteze aceasta plantatie?

      Ștergere
  80. Spuneti si mie de unde pot sa achizitionez puieti de nuc?SIBISEL 44.sau LARA.multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sibisel la Statiunea de cercet pomicola Geoagiu. Lara nu stiu.

      Ștergere
    2. Larail gasiti la Botosani SC.LEBADA.SRL-0745582343-ing.d-na Bigu

      Ștergere
    3. LARA -produce SC.LINARD IMPEX SRL FOCSABI 074418322/0763621779

      Ștergere
  81. buna,
    doresc sa achizitionez teren pentru infiintarea unei livezi de nuci. ce parere aveti despre Anexa 10 - Zone cu potential agricol (Masura 121) ? Oare e indicat sa te iei dupa acele recomandari ? Pe ce criteriu si cat de vechi sunt oare datele de acolo ? Pentru cine nu stie acolo sunt date localitatile din Romania si ce tipuri de culturi sunt recomandate.

    RăspundețiȘtergere
  82. Anamaria Suciu..Dami te rog un numar de contact te rog si spunem mai exact unde este situata statiunea de cercet pomicola Geoagiu?Eu sunt din Galati.Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  83. Metoda de cules nuci fara sa te apleci e atat de simpla incat nici mie nu mi-a venit sa cred.Totusi au trecut 20 de ani pana sa o gasec.Poate dvs vi se va parea o prostie dar pe mine ma ajuta enorm.merge la fel de repede ca si culesul cu mana doar ca nu ma mai aplec.Nu tine cont daca este iarba mai mare doar crengi rupte sa nu fie pe sub ei.Dispozitivul consta din o teava scurgere pvc de 50 mm lunga de un metru .La baza ei la aproximativ 1 cm am montat o supapa din cauciuc iar la capatul de sus un recipient de 10 litri.Se pune teva pe nuca cazuta pe jos,supapa o retine si tot asa mai departe pana se umple recipientul apoi se goleste in sac.Chiar nimeni nu a crezut ca merge si acum in octombrie am facut o mica intrecere cu prietenii cu care am cules si eu cu teava am castigat normal.Eu la 70 de nuci nici nu ma simt cu ea la cules.daca fac 3 asemenea dispozitive culeg totul foarte repede.Marile inventii s-au nascut din experimente!

    RăspundețiȘtergere
  84. La noi in familie nucul a avut mereu un loc de frunte.In satul Rosia comuna DIECI judetul Arad nucul merge super ok.Din batrani am mostenit si noi ceva nuci care au produs de cel putin 40 de ani de cand ma stiu in fiecare an nuci multe,putine dar fara absolut nici o cheltuiala .In plus am ami plantat si noi astia tineri la randul nostru nuci da nu din astia selectionati sau altoiti ci din aia din popor si treaba merge ok.Nuca se vinde oricata ai avea de multa si pe mine personal m-a scos din impas financiar de n ori.MULT SUCCES DOAMNA ANA MARIA IN CONTINUARE SI DUMNEZEU SA VA AJUTE.NU DISPERATI NICIODATA

    RăspundețiȘtergere
  85. Puteti sa imi spuneti daca este nevoie de ingrasamant( inafara de cel natural) pentru dezvoltarea nuciilor?

    RăspundețiȘtergere
  86. Mult succes incepatorilor!

    RăspundețiȘtergere
  87. va salut si va respect pe toti ! ajutati-ma! am 0.5 ha angradit cu posibilitate irigare ! curge un parau indiferent de an ploios sau seceta! am puieti de nuc din diferite nuci pe care le-am descoperit pt ca cu asta ma ocup respectiv comercializare nuca an coaja! am puieti din nuci cu coaja subtire cu miez deschis la culoare din diferite locuri de la diferite persoane ! am gasit un nuc cum n-am vazut an viata mea ! adica foarte multe nuci una langa alta ! am numarat antre 6 si 15 la un loc ! nu sant mari dar miezul este deschis la culoare si procentul este de 65 % ! am 7 soiuri ca sa zic asa! puietii au 1an si nu stiu ce sa fac ! sa plantez puietii mei sau sa plantez nuc altoit! terenul este la deal dar suprafata mea este plata cu anclinatie usoara spre est! multumesc mihai !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ! Ma intrreseaza sa achizitionez cateva nuci de pe nucul acela minune? Cum pot sa fac ?

      Ștergere
  88. Va salut.
    Constat , ca se discuta foarte consistent pe tema. Am cultivat deja 0,7 ha cu nuc, in urma cu 7 ani, din nuca selectionata de mine, deja anul trecut au produs primii pomi citeva nuci, si sunt mindru de asta.
    Problemele sunt urmatoarele: nu am inca autorizatie, terenul este al tatalui meu, decedat intre timp.
    Intrebarea este mi se va elibera autorizatie in temeiul legii tinind seama ca nu am dovada materialului saditor de la specialisti?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-ar putea ca acum 7 ani sa nu fi fost nevoie de autorizatie.Autorizatia de infiintare livezi e destul de noua.Cand aveti un drum la Directia Agricola, puteti intreba acolo.

      Ștergere
    2. Buna seara! Am 28 ani si sunt din HD.
      In primul rand vreau sa va felicit pentru acest blog si multitudinea de informatii vehiculate!
      In al doilea rand va cer ajutorul pentru a ma lamuri cu unele aspecte deoarece am ramas cu semne de intrebare dupa atatea subiecte gasite pe internet:
      - Am o un teren de cca 4 ha ( inca neanregistrat la APIA ), pe care in prezent este mesteacan ( nu foarte mare ).Daca despaduresc pot planta nuc in perioada imediat urmatoare ?
      - am gasit in cautarile mele si cateva reportaje ale lui Nicolae Kiktenko din Rediul de sus - Moldova, unde lauda un soi care incepe a da roade din primul an . Ce parere aveti? A cumparat cineva de acolo ?
      - In 2014 se vor mai putea obtine fonduri nerambursabile pentru plantatie de nuci ? ( am citit undeva ca prin toamna )
      - Si nu in ultimul rand, ceea ce ma "doare" cel mai mult, o informatie, de unde as putea face rost de un model de proiect/dosar pentru obtinerea de fonduri nerambursabile, de preferat cineva cu experienta care a obtinut la randul lui.
      Va multumesc anticipat dragi nuciferi !

      P.S. pot fi contactat si la adresa de mail fn.nitaflorin@yahoo.com

      Ștergere
    3. Am discutat cu telefonic cu perdoana din Rediul de sus si mi-a spus ca nu vinde inca pomi din acel soi deoarece inca nu la omologat.

      Ștergere
  89. Buna ziua,
    Va rog sa imi spuneti daca stiti, ce trebuie sa solicit celor care se ocupa cu analiza solului: ph, saruri, fosfor,sulfati, etc?Am luat legatura cu OSPA Cluj in vederea analizei unei mostre de sol, si m-au intrebat ce va intreb si eu aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vorbit cu un prieten ce a lucrat la biroul de pedologie. Zice ca pentru nuc nu sunt stabilite cerintele de sol, asa ca si daca ati sti ce analize sa cereti, nu le veti putea interpreta..
      Eu personal am facut doar ph-ul la o adancime de cca 25 cm(din aratura).

      Ștergere
  90. buna ziua,si eu vreau sa plantez in bihor 1hectar de nuci,,ce soi imi recomandati sa produca dupa anul 3-4 deja??multumesc

    RăspundețiȘtergere
  91. nuci selectionati dar si altoiti gasiti la botosani la o pepiniera www.pomifructiferibt.ro

    RăspundețiȘtergere
  92. Buna ziua, am citit cu atentie toate comentariile sunt foarte interesante. Sunt in fata unei incercari si eu, de a planta nuci. Va rog sa-mi indicati cateva carti care ma pot ajuta. multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  93. terenul nisipos-argilos din zona de deal (poalele delului istrita) este bun pentru livada de nuci?

    RăspundețiȘtergere
  94. Buna ziua tuturor. Am nevoie de sfaturi pentru a readuce o plantatie de nuci la viat care a fost lasata 3 ani de izbeliste . Mai exact am cumparat 4 h de pamant care sunt plantati din 2009 nuci si de 3 ani nu au mai facut nimic . Si vreau sa ii salvez sa curat locu sa fac frumos in livada dar nu stiu cu ce sa incep , cu ce sa ii stropesc cum sa ii curat la baza de furnici de unde sa ii tai ca la varfuri sunt uscati

    RăspundețiȘtergere
  95. de ce ati ales soiul sibisel 44?

    RăspundețiȘtergere
  96. Pai in primul rand nu vroiam pomi altoiti, stiu argumentele pro dar pretul mare, mai sensibili, si durata de viata mai scurta, m-au facut sa ma gandesc la nuci nealtoiti.Mai ales ca vroiam o livada bio, imi trebuiau nuci cat mai aproape de ce e lasat de la natura. Avand nevoie de aproape 1000 de nuci, m-am gandit sa nu cumpar pomii din piata sau de la pepiniera x. Am mai luat pomi de la pepiniere pt gradina si unii merg f bine altii sunt rateuri.
    Asa ca din start am hotarat sa iau nucii de la o statiune de cercetare romaneasca. Sunt 4, am vb cu toti la telefon, numai 2 au nuci selectionati , Rm Valcea si Iasiul au altoiti.Dintre Tg Jiu si Geoagiu, Geaogiu a fost mai aproape.:) Sibisel 44 au avut pe stoc cand am luat in primul an, apoi am mai primit si cativa Germisara.
    Din cate am vazut eu nucile sunt mari cu forma alungita, mai sunt coji de nuca ramase pe radacina. Pomii au pornit foarte bine, SIbisel 44 sunt sensibili cat sunt mici trebuie neaparat stropiti, gunoi grajd si sapati plus folie protectoare la radacina daca nu se pot uda. Dar eu zic ca se dezvolta ok pana acuma.

    RăspundețiȘtergere
  97. este cineva din jud suceava sau botosani care detine o livada de nuci si ma-r putea ajuta si pe mn cu unele sfaturi? mutumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
  98. Cum stai cu gladita si cu paulownia?.Cum ai procedat cu ele inainte de a le pune in pamant? Poti sa-mi dai preturile cu care le-ai luat si nr. de tel de la cine le-ai achizitionat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca va intereseaza gladita ne puteti contacta la adresa tianap_biz@yahoo.com

      Ștergere
  99. un an bun de nuci se anunta 2014 in Arad.speram k totul va fi bine.DOAMNE AJUTA

    RăspundețiȘtergere
  100. de unde ati luat puietul de Sibisel ? aveti o persoana de contact, un nr de telefon ?

    multumesc

    RăspundețiȘtergere
  101. SCDP Geoagiu 0254248876 dir GH. Deaconu sau sotia. Amandoi sunt foarte amabili, dar cam ocupati :)

    RăspundețiȘtergere
  102. Bună ziua! Mă poate ajuta coneva cu o informație?? Aș dori să știu ce soi de nuc să plantez în așa fel încât să nu mai am nevoie de polenizatori?? Mulțumesc anticipat!

    RăspundețiȘtergere
  103. Buna ziua.
    Vreau sa incep si eu cultivarea nucilor in judetul Arad.
    Rog, pe cei care pot, sa ma ajute cu startul investitiei. Nuca e fructul meu preferat si as vrea sa cultiv atat cat sa pot avea si profit.
    Multumesc anticipat

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://suslacodru.blogspot.ro/2014/10/cerintele-nucului.html aici ai detalii despre cerintele nucului in general cu privire la sol si clima

      Ștergere
  104. În Vrancea are cineva o livada de nuci?Aş dori nr de contact. Mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere
  105. Buna ziua as dori sami recomandati Dumneavoastra un un soi de nuc altoi rezistent si probuctiv ? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  106. Buna ziua,
    Vreau sa fac o livada de sibisel 44 si nu prea gasesc informati despre schema de plantare, intrarea pe rod, rezistenta la ingheti.
    Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  107. buna ziua, sunt din zona de munte a buzaului si as vrea sa infiintez o plantatie de nuc ,poate cineva sa ma indrume cu informatii despre soiurile care merg cel mai bn aici si sfaturi despre accesarea de fonduri europene multumesc

    RăspundețiȘtergere
  108. buna as dori sa ma sfatuiti cum trebuie sa procedez sa obtin altoi am un nuc in apropiere zona SPANIA are varsta de 800 ani cel putin provenienta araba se adapta bine la seceta as dori sa duc acest soi in romania sunt din ARAD dar terenul este in VALCEA ce soiuri ar merge in afara de cele frantuzesti bineinteles doar altoiti la o suprafata de 10 H ectare cati pomi as avea nevoie si bineinte3les demersurile avize taxe etc la primaria locala consiliu iti urez succes bravo pentru poze si explicatii un salut

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nuc de 800 de ani, asta chiar n-am mai auzit, ar merita adus si la noi sub forma de altoi.
      nu ma pricep de loc la altoirea pomilor, dar am citit ca crengutele taiate pentru altoi se tin la rece (frigider) pana cand se poate face altoirea.
      Daca te ajuta cu ceva.
      Pt nuci altoiti la Valcea vb cu SCDP Rm Valcea :)
      Succese

      Ștergere
  109. Buna ziua, Domnul Anonim din Bihor mai este pe aici? as dori sa i-au legatura cu Dansul, ori Doamna Anamaria Suciu, unde as putea afla ce pamant trebuie pentru nuc? sau rezista chiar la orice? sunt si eu din Bihor-Oradea, si ma gandesc sa investesc niste bani in asa ceva; dar ma gandesc la ROMI ca alearga dupa ele..

    RăspundețiȘtergere
  110. Pana va raspunde domnul din Oradea :) , ati putea sa mergeti sa vedeti daca sunt nuci in zona dvs, cat de bine merg, cat sunt de mari. productie etc. Puteti intreba in sat eventual. Apoi mai puteti consulta tabelul cu zonele de favorabilitate de la Dir Agricola, sau aici http://www.madr.ro/attachments/article/61/ADER-1113-faza-3.pdf . Sunt mai multe conditii pentru a merge bine nucii, de ex au nevoie de multa lumina, de aceea e bine sa aveti terenul orientat spre sud, nu suporta ingheturile tarzii de primavara(ingheata florile), asa ca sunt de evitat vaile unde se aduna curenti reci de aer, au nevoie de cca 600-700 mm precipitatii anuale, dar sa nu balteasca apa pe terenul dvs nicicand... Dar cel mai simplu e cu tabelul de la Directia Agricola cereti zonele de favorabilitate maxima pentru culturi, si apoi mergeti in zona si vorbiti cu oamenii. ,,Taranii" chiar stiu cel mai bine :). Cu pamantul e si aici o intreaga teorie, eu nu sunt specialist, si pe mine m-a ajutat un inginer agronom in alegerea terenului, ce pot sa va spun din ce am constatat eu
    - daca celelalte conditii sunt indeplinite, alegeti cel mai fertil pamant pe care vi-l puteti permite.
    - sapati o groapa sa vedeti si in adancime cum arata pamantul, ca poate creste pormbul super, dar la 50 de cm dedesupt aveti piatra(in zona de deal)
    - verificati ph-ul daca puteti la un birou pedologic, daca nu puteti luati hartie PH de la dedeman, cred ca costa 5 lei, un ph minim ar fi 5,5 , maxim 8 .aici ar fi foarte bine sa va ajute cineva cu pregatire si experienta.
    - sa evitati pamanturile lutoase (le recunoasteti pentru ca se lipesc de cazma cand ploua, cam ca si plastelina se fac).
    Pare complicat, dar o sa devina tot mai simplu dupa ce incepeti de undeva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. va multumesc de info, ramane sa incep cu directia agricola

      Ștergere
  111. Buna Ana Maria imi poti spune cum sa incep afacerea cu nuci 2 ha vreau sa plantez ce acte trebuie sa fac pt proiectele europene???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am citit ca vor fi fonduri pentru reconversia livezilor, ceva similar cum a fost in anii trecuti la vie, dar mai multe nu stiu. Informatii ar trebui sa gasiti la Camera Agricola.

      Ștergere
    2. Ok, de ce acte am nevoie ce documente trebuie sa fac eu la toamna vreau sa plantez 1 sau 2 inca nu stiu exact poti sa imi lasi o adresa de email ca sa te pot contacta te rog foarte mult daca nu deranjez???

      Ștergere
    3. 1 sau 2 ha vroiam sa scriu

      Ștergere
    4. Mergeti la Camera Agricola din resedinta dvs de judet, sunt destul de amabili, cel putin la Arad, si va vor lamuri cel mai bine.Chiar acum s-a lansat PNDR 2014-2020, si eu as vrea sa fac un proiect, dar tot la Camera Agricola am fost sa intreb(inca nu stiau nici ei exact ce si cum dar in zilele astea ar trebui sa li se dea si lor metoda de lucru:).
      In toamna e cel mai bine sa plantati, pana atunci aveti suficient timp sa va interesati de conditii pt fonduri.
      Inca odata, cei de la Camera Agricola se ocupa de fondurile europene. Inainte de a merge la ei puteti vedea proiectele active pe :
      http://www.apdrp.ro/
      si http://portal.apdrp.ro/informatii_institutionale_proiecte_depunerea_online_a_cererii_de_finantare_prin_pndr

      Ștergere